Cea de-a doua întâlnire a grupului de lucru ”Biciclist în trafic”
Pe 23.09.2014 a avut loc cea de-a doua întâlnire a grupului de lucru cu tema ”Biciclist în trafic din cadrul proiectului „Sibiu – UnDa Verde pentru Biciclete!”, finanţat prin Granturile EEA 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG. La această întâlnire au participat alături de parteneri de proiect, Asociația Tură în Natură, IPJ Sibiu – Serviciul Poliției Rutiere, APM Sibiu și Asociația Club Rotary, reprezentanți ai Serviciului Domeniului Public din cadrul Primăriei Sibiu, ai Consiliului Județean Sibiu, ai Inspectoratului Școlar, ai Prefecturii Sibiu, ai unor firme de taxi locale, ai unor ONG-uri locale precum și câțiva bicicliști, în total 21 participanți.
Moderatorul grupului de lucru “Biclist în trafic”, dl. Michael Engel, directorul Fundaţiei Heritas Sibiu, a deschis grupul de lucru printr-o scurtă descriere a ceea ce s-a discutat la prima întâlnire a acestuia. Tema abordată a celui de-al doilea grup de lucru a fost “Siguranţa în trafic pentru biciclişti”, fiind susținute trei prezentări. Prima a fost prezentarea filmului realizat de Asociația Tură în Natură privind simularea unui accident pe o pistă de biciclete. Scopul acestei acțiuni a fost conștientizarea publicului sibian, martori ai evenimentului și nu numai, de riscurile pe care le reprezintă necunoașterea regulilor de circulație pe pistele de biciclete, în special de către șoferi.
A doua prezentare a fost cea a d-lui Lucian Vizantie, director în cadrul departamentului Domeniul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Sibiu, în urma vizitei reprezentanților acestei instituții în Olanda, abordând tema „Bune practici și idei din vizita de studiu în Olanda”. Acesta a prezentat importanța construirii unei infrastructurii sigure pentru deplasarea cu bicicleta în Olanda, diferite moduri cum au fost construite piste sigure de biciclete dar și posibile locuri din Sibiu unde s-ar putea construi noi piste cu grad de siguranță avansat din dorința de a interconecta cartiere sau centre de interes ale orașului. De asemenea s-a precizat faptul că au loc discuții pe tema unui parteneriat cu Primăria din Deva în vederea accesării de fonduri europene pentru construirea unei infrastructuri mai complexe pentru deplasarea cu bicicleta în cele 2 orașe. S-a subliniat faptul că accentul care se pune în Olanda pe infrastructura pentru deplasarea cu bicicleta este dat de ponderea mare a bicicliștilor.
În prezentarea sa, doamna Ana Maria Popa, subcomisar în cadrul Poliției Municipiului Sibiu - Biroul Rutier a adus la cunoștință faptul că numărul de accidente în care au fost implicați bicicliști este tot mai mare în anul 2014 față de anul anterior. De asemenea, Poliția Rutiera își propune să continue o serie de activități de prevenire a accidentelor ca de ex. ședințe de informare rutieră la școlile de șoferi, la societățile de taxi, la ACR Sibiu, în unitățile de învățământ etc. În cadrul discuțiilor care au urmat participanții la grupul de lucru au propus diferite soluții referitoare la siguranța biciclistului pe pista de biciclete dar și de educare și de conștientizare a publicului.
Marcarea pistelor cu o bandă laterală rezonatoare, construirea de săritori pe carosabil acolo unde pista de biciclete traversează strada sau la trecerile de pietoni, prioritizarea accesului biciclistului la semafor în prima linie sau montarea de semne care interzic accesul pietonilor pe pistele de biciclete au fost câteva dintre soluțiile propuse referitoare la o infrastructură pentru deplasarea cu bicicleta mai eficientă și mai sigură.
Educarea și conștientizarea publicului a fost de asemenea un subiect discutat în cadrul grupului de lucru. Sancționarea acelora care parchează pe pista de biciclete, organizarea de campanii de conștientizare la nivel local sau național prin campanii media sau prin realizarea unor afișe, care pot fi expuse în diverse locuri din oraș, inițierea unei campanii “Sibiu – Oraș Bikefriendly” în cadrul căreia să fie realizate panouri informative la intrarea în oraș cu mesajul “Sibiul este un oraș prietenos cu bicicliștii” sau propunerea de a introduce o microcomponenta care să conțină și subiecte de educație în cadrul evenimentelor, aflate pe Agenda Sportivă a autorităților locale, care să se adresează bicicliștilor au fost subiecte discutate în cadrul întâlnirii. De asemenea, s-a propus ca Serviciul Poliției Rutiere să încerce să organizeze cursuri gratuite care să vizeze educația în trafic precum și cunoașterea legislației.
Toţi cei prezenţi au căzut de acord ca tema de discuţie a următorului grup de lucru, care se va organiza în luna ianuarie a anului viitor, să fie “Infrastructură necesară deplasării cu bicicleta”.