Despre importanța pădurilor și viețuitoarele acestora

 

Text și foto: Mihai David

Duminică 4 aprilie membrii asociației Tură în Natură au luat parte la Impădurirea de Primăvara de la Slimnic, acțiune organizată de grupul de inițiativă Cu verdele-n Sus, grup din care fac parte și câțiva dintre colegii noștri de asociație, împreuna cu cei de la Tășuleasa Social și cei aproape 250 de participanți voluntari.

Împreuna s-a reușit plantarea a 7000 de puieți de frasin și gorun pe o suprafață de aproximativ 2ha. Nu a fost doar o acțiune de plantare, a fost un adevărat eveniment, după muncă voluntarii fiind răsplatiți cu un prânz cald, ceai și un mic concert folk. Tot în cadrul acestui eveniment, colegul nostru Mihai David a ținut o scurtă prezentare despre importanța pădurilor și locuitorii acestora, și ne-am gândit că nu ar strica să avem și un mic articol despre acestea, dat fiind faptul ca multe dintre activititățile și turele noastre se desfașoară prin pădure.

“Pădurile joacă un rol foarte important atât în viața oamenilor cât și în păstrarea echilibrului în natură. Mulțumită fotosintezei, prin schimbul de gaze, dioxidul de carbon este eliminat iar aerul este îmbogățit cu oxigen. Datorită arborilor, pădurea funcționează ca un scut în calea vânturilor puternice, ferindu-ne de troienile de zăpadă care se formează atunci când viscolește. Rădăcinile arborilor, fixează solul și împiedică alunecările de teren, zăpada se topește mai lent la umbra pădurilor, astfel reducându-se riscul revărsării râurilor din matcă și al inundațiilor. Menținând umiditatea, pădurile reglează temperaturile extreme atât vara cât și iarna.

Din păcate mulți sunt tentați să cuantifice importanța pădurilor prin valorificarea lemnului, care însă nu este singura materie primă pe care pădurile o ofera. Fructele și florile mai multor plante întălnite in pădure au rol terapeutic, cum sunt de exemplu teiul și păducelul. Ghinda și jirul sunt hrană atât pentru animalele sălbatice cât și pentru cele domenstice, în trecut sătenii duceau porcii în pădurile de stejar pentru a-i hrăni în așa numitele ghindării.

Dacă lemnul nu este exploatat, arborii bătrâni care cad, se descompun, asigurând astfel nutrienți pentru următoarele generații de plante.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un aspect foarte important al pădurilor este conservarea biodiversității prin asigurarea unui habitat a multor specii de plante și animale. În pădurile cu arbori mai bătrâni sunt insecte care își depun ouăle sub scoarța copacilor, iar larvele acestora pot constitui hrana mai multor specii de ciocănitori, formându-se astfel un lanț trofic. Ghionoaia sură este o specie de ciocănitoare des întâlnită în pădurile noastre, ea preferând pădurile de foioase, împreună cu Ciocănitoarea pestriță mare. Bătaile din copaci pe care le auzim de multe ori înainte de a vedea ciocănitorile nu sunt rezultate doar de căutarea hranei, ci reprezintă și metoda de comunicare între ele, revendicându-și teritoriul atât prin cântec cât și prin aceste bătăi dese ce variază între 20 si 40 bătăi pe secundă. Ciocănitorile au limba lungă și lipicioasă și vârful ca un harpon, cu care scot hrana de sub scoarța arborilor dupa ce au ciocănit întâi o gaura cu ciocul lor ascuțit. Cuibul și-l contruiesc tot cu ajutorul ciocului, sculptând o scorbură în interiorul copacilor. Ciocănitorile folosesc alt cuib în fiecare an, iar scorburile rămase libere asigură loc de cuib pentru alte specii de păsări, cum ar fi Graurul sau Țicleanul, care dacă scorbura găsita are intrarea prea largă, o astupă cu noroi și crengi uscate.  Tot în scorburi cuibăresc și răpitorii de noapte, păsări numite generic bufnițe, în pădurile din preajma Sibiului putându-se întalni Huhurezul mic, Huhurezul mare, Ciuful de pădure și chiar și impunătoarea Buhă, cel mai temut răpitor din lumea păsărilor. Bufnițele sunt păsări care vâneaza aproape exclusiv noaptea iar pentru asta prezintă o adaptare a vârfurilor aripilor care le asigură un zbor foarte silențios, aproape insesizabil pentru prada sa chiar și în liniștea deplină a nopții.

Sfrânciocul mare și Sfrânciocul roșiatic sunt 2 specii de păsări cu un obicei interesant în ceea ce privește modul de hrănire. Ambii vânează insecte mari, șoareci, broaște și chiar alte specii de păsări mai mici iar prada pe care nu o consuma imediat o agață în spinii unor arbuști sau chiar in sârma ghimpată a gardurilor. De aici le vine numele genului Lanius care în limba latină înseamnă măcelar.

Dintre răpitorii de zi cel mai des întâlnit este Șorecarul comun, prezent în tot timpul anului, dar o specie foarte importanta și protejată la nivel global este Acvila țipătoare mică, care cuibărește cu precădere în podișul Hârtibaciu, in județul nostru. Se estimează că populația globală este de 20 000 perechi dintre care aproximativ 2300 perechi cuibăresc în România și aproape toate în Transilvania. Acvila țipătoare mica zboară cam 10000 km de la locul de iernare din Africa Centrală și de Sud până la locurile de cuibărire, distanță pe care o parcurge de 2 ori pe an.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai remarcabile păsări, chiar daca nu le vedem de fiecare dată, sunt cele căntatoare care-si tradeaza prezența prin trilurile lor vesele. În padurile noastre trăiesc o varietate foarte mare de păsări cântatoare precum Mierla, Pițigoiul codat, Pițigoiul albastru, Măcăleandrul, Pitulice mică, Aușelul, care este și cea mai mică pasăre din avifauna Europei.

În padurile din județul Sibiu trăiesc și multe specii de mamifere, de toate mărimile. Mai cunoscute sunt Șoarecele de pădure, Pârșul, Veverița, Jderul, Pisica sălbatică, Bursucul, Vulpea, Lupul, Cerbul, Capriorul si Ursul, care stă la capatul lanțului trofic, fiind cel mai mare carnivor din fauna europeană. Masculii adulți pot ajunge să cântărească peste 350kg. In Transilvania trăieste majoritatea populației de Urs brun din Europa, acesta fiind declarat dispărut sau pe cale de dispariție în multe dintre tările vestice.

Mistrețul, singura specie europeană de porc sălbatic, poate fi și el des întâlnit în pădurile noastre, iar Cerbului, mai ales toamna îi poate fi auzit bocănitul-chemarea de împerechere iar mai tarziu spre sfârsitul iernii acestora le cad coarnele, des acestia putând fi vazuți scarpinându-se de arbori grabind procesul de înlocuire a coarnelor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Așadar, un alt rol al pădurilor este faptul că ele constituie un loc de recreere pentru om fiind spațiu preferat al multora pentru drumeții sau ture cu bicicleta, putând juca în aceelași timp un rol educativ, prin faptul ca în pădure se poate observa și studia biodiversitatea.”