Duminica dimineata vremea frumoasa ne-a indemnat spre o noua tura de bicicleta. Desi in numar mai mic, am pornit din nou la drum intr-o tura prin nordul judetului. Planul pentru aceasta tura ni-l facusem din timpul saptamanii insa mai asteptam si o confirmare din partea vremii.

Punctul de pornire al turei a fost orasul Dumbraveni, , unde am ajuns la ora 10 dimineata cu trenul din Sibiu.Inainte sa ne pornim la drum facem o scurta vizita in centrul orasului de pe malul Tarnavei Mari. Catedrala armeneasca, desi se afla intr-un stadiu avansat de degradare atragand privirea lipsa turnului din partea dreapta a fatadei, ea ramane totusi impresionanta prin arhitectura sa masiva in stil baroc.In urma unui cutremur din 1916 s-au produs multe stricaciuni in interior si crapaturi in zidarie iar in 1927 o puternica furtuna a dus la caderea turnului din dreapta si a luat si cea mai mare parte din acoperisul bisericii.

Desi accesul in interiorul bisericii nu era posibil, am reusit totusi sa admiram interiorul bisericii de la poarta incuiata de la intrare. Altarele, sapte la numar, sunt pictate in stil neoclasic italian iar altarul principal este inchinat Sfintei Elisabeta, nume ce-l poarta si orasul Dumbraveni, in echivalentul pe limba germana al numelui orasului: Elisabethstadt.

Ne-a mirat totusi prezenta armenilor in numar asa mare tocmai in inima Transilvaniei si aveam sa aflam apoi despre acestia ca au fost colonizati incepand cu anul 1671, in principal in Dumbraveni si Gherla.

Fiind oameni harnici, gospodari şi buni negustori, armenii au primit diverse privilegii iar din 1714, Dumbrăveni trece în proprietatea fiscului, iar împăratul Carol al V-lea îl atribuie armenilor și devine ”oraș privilegiat” si se va numi Elisabetopolis

A fost o perioada foarte infloritoare a oraşului in care s-a construit si catedrala, incepand cu anul 1766. Constructia ei a durat aproape 17 ani, pina in 1783 iar interiorul bisericii a fost finalizat abia in 1791.

Lasam biserica in urma si dupa traversarea Tarnavei Mari ajungem la soseaua nationala pe care din fericire nu suntem nevoiti sa pedalam decat vreo 2 km pana in Sarosul pe Tarnave de unde continuam in stanga pe un drum secundar, putin circulat, spre Biertan.

In Sarosul pe Tarnave, un mic sat atestat din 1282, vedem o biserica fortificata care a suferit mai multe modificari pana la forma actuala, fiind distrusa partial sau integral de mai multe ori. Istoria intregului sat este destul de impresionanta, fiind atacat si jefuit in repetate randuri, populatia acestuia fiind decimata si redusa pana la 5 famili in preajma sfarsitulul secolului al 17 lea.

Ne continuam drumul printr-o frumoasa vale strajuita de dealuri terasate pe care odinioara cresteau viile renumite ale Tarnavelor.

Ajungem in Biertan, sat care incepand cu 1993 figureaza pe lista Patrimoniului Cultural Mondial a UNESCO.
 Timp de 300 de ani, între 1572 și 1867, Biertanul a fost sediul episcopatului săsesc, care avea sa se mute apoi la Sibiu, respectiv la catedala evanghelica din Sibiu. Acest lucru aceasta a favorizat construirea uneia dintre cele mai puternice cetăți țărănești din Transilvania, în jurul bisericii fortificate.

Impresionantul monument de cult îmbină armonios stilul gotic cu cel al Renașterii, apărat fiind de trei ziduri de incintă cu turnuri și bastioane medievale. Biserica actuală a fost ridicată în 1486-1524, în stil gotic-târziu. (sursa: Wikipedia)

La Biertan, dupa vizita din incinta fortificatiei, facem si primul popas la o terasa din sat unde ne racorim putin si ne refacem fortele cu o placinta cu prune.

De la Biertan mai pedalam cam 5 km si ajungem in urmatorul sat din itinerariul nostru, Richis (Reichesdorf). Tradus din germana, numele satului inseamna Satul Bogatiilor, si purta acest nume datorita bogatelor recolte viticole pentru care richisenii erau renumiti.

Putem vedea inca si in ziua de astazi, pe dealurile din preajma Richisului, terasele pe care odinioara crestea vita de vie. Soiuri precum Feteasca regala, alba si Pinot gris erau specifice acestei zone.

Etimologia numelui satului poarte insa si un semn al intrebarii. Daca bogatia satului era intradevar renumita si ca atare numele de Reichesdorf, satul bogatilor este justificat, exista totusi un alt element care ar putea revendica numele original al satului, si anume stema satului, care este un starc.Starc pe germana se traduce Reiher, iar daca acesta e simbolul satului este foarte probabil ca initial satul sa se fi numit Reihersdorf (satul starcului), termen foarte apropiat de Reichesdorf.

Acest mic conflict de termeni a fost insa aplanata de traducerea si adaptarea bruta a numelei in lb romana: Richis.

In sat, avem norocul sa ajungem la intalnirea anuala a sasilor si ne bucuram ca putem face o fotografie cu o familie de sasi in costume traditionale. Aici l-am intalnim pe domnul Johann Schaas, curatorul bisericii, care ne-a facut o prezentare plina de farmec a bisericii si a trecutului satului.

De la el aflam niste particularitati foarte interesante ale bisericii, pe care recomandam sa le descoperiti chiar la fata locului. Este vorba de niste reprezentari ale unor zeitati pre-crestine: gruenneman (oameni vegetali), ce apartin unui cult celtic, cu 600 de ani mai vechi decat crestinismul, despre a caror existenta fie nu s-a stiut pana de curand fie s-a incercat sa fie tinute in secret.

Biserica evanghelică din Richiş reprezintă o importanţă deosebită pentru istoria artelor din ţara noastră atât din punctul de vedere al arhitecturii cât şi al sculpturii.

Usa de la sacristie, sora usii de la sacristia Bisericii din Biertan, este o adevarata lucrare de arta, atat din punct de vedere al sculpturilor si decoratiunilor dar mai ales a structurii inchizatorii cu 19 zavoare.In vremuri de restriste aici se pastra tezaurul comunitatii si-al bisericii. Ambele usi au fost realizate in perioada 1515-1516 – iar cea de la Biertan a fost premiata la expozitia Mondiala de la Paris, in anul 1900.

Multumim domnului Schaas pentru turul bisericii si pornim mai departe spre padurea Pelisor aflata in varful dealului. Pana acolo trecem prin pajisti inflorite pline de fluturi si alte insecte viu colorate care savureaza nectarul florilor. Dupa cateva serpentine ajungem la drumul asfaltat ce leaga Mediasul de Agnita. Noi urmam drumul spre dreapta care spre bucuria noastra este la vale iar dupa vreo 3 km facem stanga pe un nou drum secundar, neasfaltat care duce spre Alma Vii, un sat pitoresc prin asezarea sa intr-o zona foarte frumoasa si linistita. Dupa Alma Vii urmeaza un drum de tara pana in urmatoarea localitate Moardas, drum care pare sa nu mai fie folosit de multa vreme. Pe tot parcursul celor 10 km, cat are portiunea de drum dintre Alma Vii si Moardas, nu am intalnit decat o turma de oi si o stana pe deal dar nici o masina sau orice alt vehicul. In schimb diferite pasari zburau deasupra noastra: prigorii, soimi sorecari, grauri și randunele semn ca nu sunt des deranjate de prezenta oamenilor iar trecerea noastra silentioasa parea sa nu le deranjeze joaca in zbor.

Furat fiind de frumusetea drumului unul dintre participanti reuseste sa ignore creanga intrata intre lantul bicicletei si roata si pedaleaza linistit mai departe reusind sa rupa urechea schimbatorului si o spita de la roata. Spre norocul tuturor, nici sculele si nici ideile nu lipsesc si putem continua linistiti drumul. Avand presa de lant la indemana, am scurtat lantul iar dupa ce am dat jos schimbatorul am reinnadit lantul potrivindu-l pe o singura viteza de mijloc care sa fie utila si la urcari dar si pe plat.

La Moardas primul gand a fost o inghetata si abia dupa ce ne-am racorit am admirat Biserica fortificată. Aceasta  a fost construită în secolul al XIV-lea, cu hramul "Sfântul Nicolae" si este o biserică gotică, cu o singură navă. Orga este construita de un mester renumit din Transilvania pe nume Samuel Mätz. În primul război mondial, tuburile orgii au fost confiscate, pentru ca metalul să fie folosit în scopul războiului.(sursa www.siebenbuerger.de).

De la Moardas iesim in drumul asflaltat care duce spre Seica Mare,si  trecem prin Mihaileni de unde se poate ajunge la Canionul Mihaileni, monument al naturii si rezervație naturală de tip geologic

Local cunoscută sub denumirea de „Râpa lui Brod”, canionul reprezintă un defileu (vale îngustă) cu versanți abrupți, cu înălțimi de până la 20-25 m, desfășurați pe o distanță de 0,60 km, în malul stâng al Văii Calvei, creeați în urma eroziunii (spălare, șiroire) rocilor alcătuite din sedimente pliocene. Zona protejatã este de 15 hectare si este administratã de Consiliul Local Mihãileni.

De la Mihaileni, continuam drumul pe sosea pana la Seica Mare de unde vom lua trenul inapoi spre Sibiu dupa 60 kilometri parcursi, pentru a evita traficul de pe drumul aflat in reparatii. Atentie insa la mersul trenurilor! Puteti avea surpriza neplacuta (cum am avut-o si noi) ca unele trenuri sa fie anulate. Interesati-va din timp la agentiile CFR despre mersul trenurilor din ziua turei pe care vreti sa o faceti.

Restul de poze: AICI