Inaugurarea traseelor de drumeție din jurul Rășinariului marcate în 2017
Duminică, 26.11.2017, Asociaţia Tură în Natură Sibiu alături de Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari au inaugurat traseele de drumeție marcate în acest an în zona localității Rășinari. Cei aproximativ 60 de participanți, de toate vârstele, au pornit în drumeție din fața Primăriei Rășinari pe traseul ce traversează culmea Fraga și se întoarce în Rășinari pe Valea Caselor. Pe traseu am avut o oprire la coliba de munte a unui localnic unde turiștii au servit un picnic cu produse locale, foarte apreciată fiind brânza de oaie proaspătă.
Cele două trasee de drumeție marcate anul acesta, ce poartă numele culmilor ce le străbat (Fraga și respectiv Călugărul), sunt marcate în stil circuit și pornesc din Răşinari făcând legătura cu zona înaltă a munților Cindrel, pensiunile turistice de pe Valea Ștezii și cătunul Trăinei. Noile trasee de drumeție se adaugă celor trei trasee de drumeție și cicloturism din Rășinari și din împrejurimile sale marcate de Asociația Tură în Natură și Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari în 2016.
Traseele marcate de Tură în Natură și Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari străbat zone montane impresionante cu căsuțe tradiționale înconjurate de livezi de cireși, păduri de pin, de stejar sau de mesteacăn, stâne și turme de oi. Acestea sunt peisaje deosebite, tipice Mărginimii Sibiului ce a câștigat titlul de Destinație EDEN, alăturându-se astfel rețelei de Destinații de Excelență în Turism și Gastronomie Locală care se întinde pe tot teritoriul Uniunii Europene. Răşinariul, una dintre localitățile specifice acestei zone, a fost desemnat în anul 2012 unul dintre „Cele mai frumoase sate din Româniaˮ, fiind menţionat în Ghidul oficial al Asociaţiei ce poartă acelaşi nume.
Cele două trasee de drumeție au fost marcate în cadrul proiectului ”Promovarea ciclismului și drumeției prin marcarea și amenajarea unor trasee turistice în zona localității Rășinari” finanțat prin Agenda Sportivă a Primăriei Rășinari 2017.
Pentru mai multe detalii legate de tura de inaugurare a traseelor de drumeție ale Rășinariului vă rugăm să accesați și pagina de facebook a asociației https://www.facebook.com/turainnatura/ sau pagina web www.rasinari.travel sau să ne scrieți pe adresa de e-mail info@turainnatura.ro.