Duminică dimineaţa, 18 martie 2012,  un grup mare de biciclişti a acaparat privirile trecătorilor în marşul lor spre oraşul Agnita. Impresionant a fost nu marca sau tipul bicicletelor, nici echiparile acestora, ci numărul celor ce participau la aceasta excursie.

La fel de surprinşi am fost şi noi, organizatorii, când la locul întâlnirii din faţa Stadionului Municipal Sibiu s-au strâns mai mult de 50 de biciclişti şi bicicliste de toate vârstele, dornici să întampine primăvara, care promitea una din cele mai frumoase  zile ale acestui an. Previziunile meteo nu s-au dezminţit şi am avut într-adevar parte de soare şi o vreme plăcuta  pe tot parcursul celor 60 kilometri.

Mai greu a fost până ne-am pornit, semafoarele reuşind să întrerupă şirul lung de biciclete, dar o dată ajunşi la ieşirea din oraş unde s-a regrupat convoiul, am pornit mai departe într-un ritm cât de cât constant. După urcarea dealului Daii am părăsit drumul judeţean urmând un drum secundar care avea să fie în continuare pe asfalt.

Imediat după aceasta am făcut şi primul popas la biserica fortificată din satul Daia, sat ce are 600 de locuitori şi aparţine de comuna Roșia.

Denumirea originala a satului, cea saseasca este Thalheim, adica  “Acasă în Vale“.

Biserica cetății din Daia a fost construită în secolul al XIII-lea initial în stil romanic și fără turn. Turnul a fost construit mai târziu și se află în partea sudica a cetății, pe partea interioară a fortificației. De jur imprejurul cetatii se afla o centură de ziduri în formă ovală, curtea cetății fiind folosită ca cimitir. Prima incintă de fortificații s-a ridicat încă din sec. XIII, actualul turn datând de la începutul sec. XVII.

Edificiul a cunoscut mai multe faze de reconstrucție, cele mai ample lucrări fiind facute in anul 1778.

La aspectul simplu din exterior surprinde prin contrast altarul şi plafonul amvonului în stil baroc, bogat ornamentate şi orga mecanică construită în 1800 de către Johannes Hahn, renovată mai târziu de K. Einschenk. Despre ultima modificare pe care a suferit-o orga aveam să aflâm cu dezamagire de la doamna care ne-a descuiat biserica şi care ne-a prezentat în linii mari anumite detalii istorice,  că aceasta a fost parţial distrusă de un “colector de fier vechi” care intrase prin efracţie.

După vizita la biserica din Daia ne continuăm drumul spre Roşia, având de urcat un nou deal, cu mult mai mic decât prima încercare din acest traseu. Continuându-ne drumul spre Vurpăr, trecând prin valea pârâului cu acelaşi nume, am avut bucuria de a surprinde un uliu şorecar. Aceasta este cea mai comună şi larg răspandită pasăre răpitoare din Europa. Este o pasăre de talie mijlocie, avand 46-58 cm şi anvergura aripii de 110-132 cm.

Are un penaj foarte variat de la maroniu închis până la aproape alb, cel mai des intalnit fiind cel intermediar cu diferitele nuanţe a culorii maro. Se poate observa adesea rotindu-se deasupra păşunilor şi terenurilor agricole, in zbor aripile sunt ridicate in formă de „V”.

Şorecarul comun este o pasăre ocrotită prin lege atat la noi in ţară, cat şi pe tot arealul de răspindire. Populaţia din ţară este apreciată la 4.000-8.000 perechi clocitoare, şi prezintă un regres numeric accentuat datorită acţiunilor antropice, cel mai insemnat fiind diminuarea habitatului (tăierea pădurilor bătrane, apariţia monoculturilor). Din păcate şi in prezent, din cauza  cunoştinţelor greşite a multor oameni, şorecarul este persecutat in multe locuri, fiind considerat pasăre dăunătoare. S-a demonstrat faptul că această pasăre aduce foarte mult folos pentru agricultură prin consumul mare de rozătoare care reprezintă majoritatea meniului speciei. La noi in ţară această pasăre se hrăneşte cu şoareci de camp, harciogi, şobolani, pe care le procură de pe terenurile agricole. Nu face ravagii nici intre inaripatele din gospodării şi nici in vanatul mic.

(sursa: Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”)

Ajunşi în Vurpăr, facem întâi o pauză la barul din sat de unde continuăm în număr şi mai mare spre biserica fortificată, la grup alăturându-se şi micii biciclişti din sat care aveau să ne fie şi ghizi în cetate.

De la ei aflăm că persoana care are cheia de la biserica nu este momentan în sat şi trebuie să ne mulţumim cu un tur în interiorul zidurilor cetăţii, neavând acces în biserică.

Biserica în stil romanic a fost construită în Vurpăr în secolul al XIII-lea. Turnului cu clopote din secolul al XVIII-lea i s-a ataşat în 1763 un ceas din lemn, fiind construit de către austriacul Paul Bauer.

În anul 1296 are loc prima atestare a localităţii sub numele „Villa Heoholm“. În Evul Mediu satul era unul cu saşi liberi. În 1910, după ce a fost conectat la infrastructura de cale ferată îngustă - mocăniţa, vurpărenii puteau exporta vitele până în Italia şi Austria. În 1939 satul mai avea încă o populaţie săsească în proporţie de 50%.

După ce facem poza de grup pe dealul cetăţii, ne întoarcem la Roşia pe acelaşi drum, de unde vom continua pe o porţiune de aproximativ 5 km pe drumul de ţară care leagă Roşia de Cornăţel.

La Roşia mai facem o mică pauză pentru regrupare chiar în faţa bisericii fortificate.

Biserica evanghelică din secolul al XIII-lea este compusă dintr-o navă centrală şi două laterale în stil romanic. Această bazilică a cunoscut mai multe faze de reconstrucţie, un exemplu fiind turnul de apărare, care astăzi este unul cu clopote. În sud-est găsim turnul-locuinţă al familiei de nobili din Roşia. Satul Rosia, până în secolul al XIX-lea satul a fost închis în ambele părţi cu câte o poartă.

Rosia, la fel ca şi Daia, a fost incendiat de către armata lui Mihai Viteazu în jurul anului 1600.

Drumul neasfaltat ne mai trezeşte din reverie şi chiar dă un mic impuls de adrenalină care avea să fie curând calmat de ieşirea pe şosea, care ne întampină cu o ultimă urcare şi anume abordarea dealului Dăii din celalalt capat. In vârful dealului cei care nu s-au lăsat învinşi şi au pedalat sunt rasplătiţi cu o poză având munţii Făgăraş în fundal.

La monumentul din vârful dealului Dăii avea să aibă loc şi ultima regrupare. Ne-am luat rămas bun de la cei care vroiau să savureze coborârea şi i-am aşteptat pe cei care s-au delectat cu urcarea, pornind apoi spre Sibiu dupa 7 ore şi 60 kilometri parcurşi prin judeţul nostru.

Restul pozelor facute in excursie pot fi vizionate aici: