Parteneriat de succes pentru bicicliștii sibieni

Vineri, 14 iunie, s-au încheiat două proiecte finanțate prin programul YouthBank ale căror protagoniști au fost nouă elevi ai Colegiului Național ”Samuel von Brukenthal”. Cele două proiecte al căror scop a fost promovarea mersului cu bicicleta în Sibiu și în împrejurimi a marcat și succesul unui parteneriat în lumea ONG-urilor sibiene. Fundația Comunitară Sibiu a oferit prin intermediul programului YouthBank șanse pentru elevii din liceele sibiene să implementeze proiecte pentru comunitate. Cei nouă elevi ai colegiului Brukenthal au primit astfel finanțare pentru două proiecte dedicate tinerilor bicicliști sibieni, pentru implementarea cărora au solicitat sprijin Asociației Tură în Natură Sibiu, organizație care susține de peste doi ani dezvoltarea condițiilor optime pentru deplasarea cu bicicleta atât în oraș cât și în afara lui.
 
Primul dintre cele două proiecte cu titlul ”Campania Biciclist în Trafic” a avut drept scop educarea tinerilor bicicliști cu privire la regulile care trebuie respectate pentru deplasarea în siguranță cu bicicleta în oraș. Cei patru membrii ai echipei ”Pedalați civilizat” alături de reprezentanții Asociației Tură în Natură au ținut prezentări în mai multe licee sibiene, unde colegii lor au aflat despre drepturile și obligațiilor pe care le au atunci când se deplasează cu bicicleta în oraș. Reprezentanții Poliției Rutiere Sibiu au acordat sprijin de specialitate în cadrul acestor sesiuni teoretice dar și în cadrul campaniei stradale prin care elevii au împărțit șoferilor fluturași pentru a atrage atenția cu privire la prezența pe drumurile publice a bicicliștilor și de drepturile pe care aceștia le au ca participanți la trafic. Finalul acestei campanii constă într-o scrisoare care va cuprinde punctele de vedere a peste 300 de elevi intervievați în cadrul sesiunilor din licee prin chestionare care cuprindeau întrebări legate de modul în care ei consideră că se poate îmbunatăți deplasarea cu bicicleta în Sibiu. Scrisoarea va fi adresată Primăriei Sibiu care sperăm că va ține cont de părerile tinerilor bicicliști.
 
Prin cel de-al doilea proiect echipa ”Bruk BikeTeam”, formată din cinci elevi de clasa a IX-a ai colegiului Brukenthal, a reușit să extindă traseul cicloturistic ”Emil Cioran”, a cărui marcare a fost începută anul trecut de către Asociația Tură în Natură prin fonduri obținute în cadrul Agendei Sportive 2012 a Consiliului Județean Sibiu și de la Fundația Comunitară Sibiu  prin intermediul Semimaratonului Sibiu 2012. Traseul cicloturistic ”Emil Cioran” oferă bicicliştilor o variantă sigură şi plăcută de a ieşi din oraş către zonele înconjurătoare, feriţi de circulaţia auto. Traseul, în stil circuit, se adresează tuturor categoriilor de vârstă fiind de nivel scăzut de dificultate. De-a lungul traseului sunt întâlnite câteva obiective turistice printre care Rezervația Naturală Pădurea Dumbrava, Schitul Rășinari, Casa Memorială Emil Cioran sau cetatea Cisnădioarei. Traseul cicloturistic ”Emil Cioran” străbate locuri deosebite din apropierea Sibiului, traversând păduri de stejar, pășuni și sate istorice, dând posibilitatea biciclistului să se bucure de un peisaj deosebit tipic Mărginimii Sibiului. Pentru mai multe detalii despre traseu vă rugăm să consultați pagina www.turainnatura.ro.

Mai multe poze se găsesc aici.