Stațiunea balneoclimaterică Șugas-Băi,  se situează  în inima munților Baraoltului, la o altitudine de 747 metri, la o distanta de 8 km de orașul Sfântu Gheorghe.Mofeta  de aici a  fost descoperită  în anul 1840. Minerii din acele vremuri căutau aur,  însă, în locul metalelor  prețioase,  au descoperit  gazul cu efecte benefice asupra sănătăţii. Băile și mofetele de aici reprezintă o adevarată bogăție a stațiunii, ele fiind recomandate pentru tratarea diverselor boli cardiace sau ale afectiunilor, sistemului circulator.Statiunea Şugaş este recomandată nu doar celor care vin aici pentru tratament, ci și iubitorilor sporturilor de iarna, stațiunea beneficiând  de o pârtie de ski, lungă de 500 metri, cu un grad de dificultate mediu.
Aceasta locatie superba a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute  in 12 octombrie 2013, prima editie a concursului de alergare montana  “Şugaş Trail Running”, la care a participat și colega noastră de la Tură în Natură, Andreea. În continuare o lăsăm pe ea să ne relateze cele petrecute și nu în ultimul rând simțite în cadrul evenimentului:

”Am ajuns la Sugaș, vineri seara, iar afară era deja intuneric.  Am înnoptat  la o pensiune drăguță, din centrul stațiunii. Dimineața următoare priveliștea de pe ferestrele camerei mele,  m-a lăsat fără cuvinte. Am deschis ochii și am zărit în fața mea, un adevărat spectacol al naturii, o pădure de aramă, poleită de razele timide ale soarelui, iar pe pământ, frunzele galbene, maronii, roșii, portocalii , erau așternute, asemenea  unui  covor multicolor.
"Toamna îți câștigă sufletul întru totul, prin apelul ei mut la compasiune față de descompunerea ei." Robert Browning
După ce am servit micul dejun, am coborât de la pensiune, încrezătoare în forțele proprii, alăturându-mă  celorlalți, 130 de participanți. În aer plutea o atmosferă plină de energie pozitivă, ca înainte de orice concurs. Am început să am emoții.  A avut loc ședința tehnică în care organizatorii au pezentat traseele.

La ora 10:00 s-a dat startul. Aveam de parcurs aproximativ 14 kilometri cu o diferență de nivel  de 600m. Am luat startul alături de prietena mea Cristina, o sportivă foarte bună, iar in fața noastră se afla Dani, un alt bun alergator.  Am încercat să mă concentrez pe ce avea să urmeze. După câțiva metri de la pornire, am intrat în pădure și am început să urcăm, iar pe ei i-am pierdut din vizor. Ceea ce vedeam in fața ochilor, mă încânta nespus, îmi era ciudă într-un fel, că trebuia să alerg, să mă uit și la picioare, ca nu cumva să mă împiedic și să cad. Cu toate acestea tot am reușit să fac cunoștiință cu pâmântul, la un moment dat. În timpul acesta, iroseam parcă, priveliștea pădurii și spectacolul naturii. Urcușul a fost greu și am depus un efort susținut  pentru a ajunge in vârf. De acolo însă, picioarele  s-au bucurat, mi-au mulțumit luând-o la vale, cu viteza maximă. Acum  puteam să mă bucur de ceea ce vedeam, respiram aerul de toamnă, vântul îmi bătea prin păr , sufletul meu era plin de bucurie, nu știu ce viteză aveam, dar aveam impresia că zbor! Strigam de bucurie, în gura mare “Yessss ….Yahooooo…. Yupppyyyy ….Ce fainnnn eeeee!! … Yaaaayyy”,  iar cei pe lângă care treceam râdeau si ei!

Am ajuns însetată la punctul de hidratare, unde am băut repede două înghițituri de apă și am continuat să alerg, nici nu mai rețin fețele persoanelor de acolo atât eram de grăbită :P.
O noua urcare,o nouă încercare pentru mine! Când priveam în sus și vedeam cât de departe și de sus sunt unii dintre participanți, îmi venea să mă uit doar în jos, la un metru în fața mea, căci altfel simțeam că nu mai ajung acolo. Era amuzant într-un fel cum mintea mea îmi juca feste. Îmi tot spunea oprește-te ,oprește-te aici ! Acum! Dar nu am ascultat-o, știam că pot, corpul meu mă ajuta  și gândurile pozitive au început să mă însoțească din nou.
Am întâlnit mai mulți voluntari care ne ghidau și i-am întrebat, din fugă câți kilometri mai sunt? Le auzeam vocile în fundal în timp ce mă îndepărtam de ei : “ Mai sunt doi sau treiiii kilometri! Ești a douaaaaa! Trage tareeee!!”
În acel moment am simțit o emoție puternică înăuntrul meu. Ce? Eu? Aveam emoții? Inima îmi bătea tot mai repede și mai puternic! Am continuat cu o și mai mare hotărâre și alergam parcă tot mai repede. Pe neașteptate am ajuns în vârful pârtiei de ski, am inspirat puternic  acel aer curat de munte și am luat-o la goană în jos. Auzeam aplauzele și fluierăturile, de la baza pârtiei. Lumea era voiasă, bucuroasă și plină de energie. Câștigătoarea locului ”I”, a venit zâmbitoare și mi-a strâns mâna, iar eu am simțit o atât de mare bucurie încât am îmbrățișat-o.

Am ramas acolo o vreme, pentru a-mi trage sufletul și am urmărit să-i văd și pe ceilalți participanți, ajungând la linia de sosire. În privirile tuturor celor care se întorceau de pe traseu, se putea citi uimirea și bucuria de a se afla în acele locuri. De-a lungul celor aproape 14 kilometri  parcurși, natura mi-a oferit peisaje mărețe și  priveliști de neuitat. În zare se putea vedea, Valea Oltului și Depresiunea Bârsei până la Munții Făgărașului iar spre nord vărfurile Munților Harghitei.
Cele câteva ore până la premiere, au trecut pe nesimțite, în tot acest timp am povestit, am împărțit idei și am primit sfaturi, am făcut plajă, am râs, am glumit, am mâncat un delicios gulaș și am trăit într-adevar o zi superbă!
Cuvintele sunt de prisos, pentru a putea exprima ceea ce am simțitl atunci când am urcat pe podium.
Am plecat  bucuroasă spre casă, cu o foarte mare încredere în mine, însămi și determinată să mă antrenez și mai mult pentru concursul următor!”

Felicitări Andreea, la cât mai multe podiumuri!