TRIADA MTB 2013 – O experienţă de neuitat pentru un cicloturist

articol scris de Daniel Costea

Orice competiţie de MTB, organizată la noi în ţară, reprezintă pentru mine o nouă provocare dar şi un prilej de a cunoaşte trasee noi de off-road dintr-o zonă de deal sau de munte. Astfel, din cele 3 competiţii organizate la Braşov, Păltiniş şi Sibiu din cadrul Triadei 2013, primele două erau  aproape necunoscute, cu trasee noi care m–au impresionat.

Ca pasionat de cicloturism dar mai ales ca membru al Asociaţiei Tură în Natură Sibiu, al cărui scop declarat este de promovare a ciclismului sub toate aspectele sale, scopul meu a fost de a parcurge aceste trasee, fără pretenţia de a ajunge pe podium dar cu intenţia de a realiza ceva deosebit pe plan sportiv. În continuare aş dori să detaliez fiecare dintre cele 3 competiţii din cadrul triadei şi impresiile mele, deoarece au avut un specific aparte.

1. Braşov XCM, un traseu supraestimat şi regretul de a nu fi urcat pe Vârful Postăvarul

Într-un oraş aglomerat ca Braşovul, dar foarte aproape de munte, organizatorii au ales o variantă ideală de start, dar şi o ieşire, pe drumul de Poiană prin Şchei. Locul de start a fost Liceul Sportiv aflat la baza zidurilor cetăţii. Atmosfera a fost de concurs la nivel înalt.

Traseul pe care l-am ales a fost cel scurt de 39 de km şi o diferenţă de nivel de 1 400 m, care urca în Poiana Braşov, de unde făcea o buclă şi cobora pe un traseu destul de tehnic înapoi în Braşov. Traseul lung era mai interesant pentru că se putea ajunge pe Vârful Postăvarul, dar diferenţa de nivel era de 3.000 m, prea mult pentru mine.

Imediat după ce s-a dat startul, în zona Pietrele lui Solomon, am simţit că nu sunt încă bine pregătit, pentru că pe aceea urcare abia puteam să ţin ritmul cu ceilalţi, uneori fiind depăşit. Odată ajuns în Poiană mi–am mai revenit, traseul a devenit mai divers cu multe coborâri şi urcări succesive, unde am reuşit să depăşesc mai multă lume.

În final a urmat mult discutata coborâre destul de tehnică pe un drum umed, pentru că în seara precedentă a plouat. Impresia că a fost o coborâre foarte dificilă a fost ridicată şi de întâlnirea cu câţiva biciclişti care făceau down-hill. Nu am vrut să risc, chiar dacă am pierdut vreo două locuri, aşa că am ajuns cu bine la sosire.

După sosire, atât cât am mai stat prin Braşov, m-am simţit destul de puţin obosit ceea ce m-a făcut să regret că nu am încercat traseul lung pentru a ajunge pe Postăvarul. Poate la anul!

2. Paltiniş XCO şi XCP, cu cele 2 zile total diferite, în care am descoperit că traseele montane de pas,  se pot face şi cu bicicleta

Când pentru mine ca cicloturist apare provocarea de a participa la o competiţie Cross Country, devine prea puţin interesant să faci mai multe circuite în aceeaşi locaţie. Ultima oară am participat chiar în Spania la Motorland Aragon, unde chiar îi compătimeam pe cicliştii spanioli, că de la atâtea drumuri asfaltate pur şi simplu nu mai pot organiza nici un maraton de off-road.

Circuitul de 4,5 km pe care l-am văzut în Păltiniş, depăşeşte cu mult ca dificultate tehnică pe cel din Spania, chiar şi pe cel de la Londra (de aici îmi amintesc cum concurenţii urcau pe un gazon englezesc perfect tuns). Pe mine m–a interesat doar să termin cele 3 ture pentru a reuşi să fac întreaga Triadă.

Ca şi în Spania, am fost ajuns din urmă, chiar în ultima tură, de primii concurenţi. Spre nemulţumirea mea, am simţit că îi încurc pe coborâri şi a trebuit să mă dau la o parte să le fac loc. Totuşi, am aştepat cu nerăbdare traseul de 29 km de a doua zi care era pe placul meu, cu două coborâri pe nişte cărări de munte pe care le ştiam din studenţie: Calea Studenţiilor şi Poiana  Găujoara. Până acum am crezut că aceste poteci se pot face doar la pas cu rucsacul în spate  şi nu pe bicicletă.

Deşi a fost destul de periculoasă Calea Studenţilor am trecut-o cu bine, urmând ca din Cheile Cibinului traseul spre  bucuria mea să urce pană pe vârful Onceşti pe un drum forestier pe care îl cunoşteam foarte bine.

De pe vârf printr-o zonă mirifică de conifere am ajuns în Poiana Muncel, apoi pe Vârful Bătrâna de unde am coborât de acel traseu de pas marcat cu cruce roşie înapoi în Păltiniş. O coborâre destul de tehnică, unde trebuia să fi foarte atent la tot felul de pietre, rădăcini, treceri peste pârâiaşe dar şi copaci căzuţi. Mi s-a părut totuşi interesant şi îmi propun să revin pentru a mă bucura mai bine de traseu, pentru că în momentul concursului trebuia să fiu atent la ce-i pe jos.

Timpul şi locul pentru cele două concursuri contează mai puţin, important e cam avut un week–end de neuitat în mijlocul unei atmosfere de concurs la nivel înalt, într-o zonă muntoasă mai izolată, dominată doar de pasionaţi de ciclişti  şi departe de aglomeraţia oraşului.

3. Sibiu XCM, un traseu pe care l-am învăţat pe de rost, având astfel o nouă dimensiune.

Spun asta pentru că după 4 concursuri şi numeroase antrenamente, din cei 50 km care cuprind Măgura Cisnădiei ştiu foarte bine fiecare pantă, denivelare, şanţ, piatră, rădăcină, ştiind astfel cum să le abordez. De aici şi diferenţa de timp pe care am reuşit să o înbunătăţesc an de an, mai exact de la 4 ore şi 20 de minute în 2011,  4 ore în 2012, ajungând anul acesta las 3 ore şi 28 de minute.

Desigur, prima mea impresie este că an de an acest traseu pe care îl cunosc devine din ce în ce mai scurt şi mai rapid, dar şi regretul că e prea simplu pentru mine şi fără momente grele şi peripeţii ca în alţi ani.

Dacă până acum nu am pus presiune pentru a reuşi ceva la concursurile de MTB la care am participat,  acest concurs a fost unul de referinţă să văd dacă am evoluat sau am involuat, mai ales că o parte din iarnă am petrecut-o pe bicicletă în sudul Spaniei. Concentrarea mea şi ambiţia au făcut ca totul să iasă perfect, deşi am o bicicletă destul de veche şi greoaie. Am reuşit totuşi să termin pe  locul  35 din 131 de concurenţi  la categoria 30 – 39. Interesant este că dacă mai întârziam 10 minute din cauze neprevăzute cădeam 20 de locuri. Pot spune că Sibiu XCM 2013 a fost cel mai bun concurs al meu de până acum.

Traseul deja bine cunoscut de toţi sibieni, a fost totuşi parţial schimbat. Între Cisnădioara şi canton s-a amenajat un drum lat bine tasat unde am reuşit să depăşesc mulţi concurenţi. Pentru mine, de la canton a urmat acel iad verde, un traseu sinuos care ai impresia că nu se mai termină, pănă să ajungi în zona de păşune de pe măgură, un adevărat paradis de unde se poate admira Depresiunea Sibiului şi Valea Sadului.

Coborârile succesive le–am trecut cu bine, fiind impresionat de recenta deviere printre cireşii de deasupra Văii Caselor. Totul a mers cum trebuie atât deasupra de Prislop cât şi pe Dealul Cisnădioarei. A urmat urcarea către Mânăstirea Răşinari de unde am intrat pe Traseul Cicloturistic Emil Cioran, marcat anul trecut de Asociaţia Tură în Natură, care urmează drumul forestier prin Rezervaţia Naturală Pădurea Dumbrava. În cele din urmă am ajuns la finish, parcă mult prea devreme faţă de alţi ani, pentru că era încă puţină lume.

Astfel, pentru mine Triada de anul acesta a luat sfârşit. Dacă la început mi s-a părut ceva greu, acum când mă uit înapoi totul arată mult mai uşor. Sigur o să particip şi la anul la această competiţie şi sper că şi alţi colegi din Asociaţia Tură în Natură Sibiu mi se vor alătura.

În concluzie aş recomanda celor pasionaţi de cicloturism să participe acest gen de competiţii, având posibilitatea să descoperi lucruri şi locuri interesante şi de ce nu să te poţi antrena pentru marile trasee pe care vrei să le faci în viitor.

Recent s-a afişat şi clasamentul general al triadei în care din cei aproximativ 500 de participanţi am ieşit pe locul 54 cu 18.216 puncte. Echipa stă şi ea destul de bine în clasament cu 41.457 puncte a obţinut locul 16 din 31, deşi am avut doar 3 participanţi.