Tură în Natură pe traseul cicloturistic ”Brukenthal – Țara Oltului”
Text: Bogdan Tătăranu
Tura (în natură) din 26.09.2015 și-a propus, și cred a reușit, să ofere participanților mai mult decât o simplă plimbare cu bicicleta, mai mult chiar decât un traseu cicloturistic (care pe ruta aleasă este absolut fantastic), mai mult chiar decât poate ceea ce au așteptat participanții și organizatorii - și anume un SPIRIT absolut senzațional care a străbătut precum un fior pe cei care au venit (nu zic “s-au încumetat” pentru ca asta i-ar transforma pe cei prezenți în eroi iar pe cei absenți în mocofani - ceea ce nu e cazul în niciuna din categorii).
Tura s-a desfășurat pe traseul “Brukenthal - Țara Oltului” aromat cu o oprire în Cornățel pentru a vedea Mocănița, vie, în toată splendoarea și atributele sale, Brunch-ul de la Ferma - Școală din localitate dar și străbaterea Văii Hârtibaciului dimpreună cu podișul în care toamna, “descheiată la toți nasturii” să binecuvânteze participanții cu mirosuri, culori, sunete și emoții atât de frumoase, unice, iar mai încolo pe undeva pe lângă Sacadate să predea grațios ștafeta minunilor naturale oferite de Țara Oltului, cu poveștile șoptite ale Oltului legendar.
La start-ul matinal, atmosferă specifică unui început de aventură. Întrebări, neliniști, nerăbdări, speranțe, toate acestea frumos împachetate în costumația adecvată biciclistului, viu-colorată, proaspătă, curată transmițând întreg entuziasmul subliniat de bicicletele curate, imaculate, abia-așteptând să ducă în spate pe cei atât de nerăbdători să descopere TURA dar și pe ceilalți, pe ei înșiși. Saluturi scurte din sprâncenele ridicate peste ochelarii de protecție, mâini înmănușate strânse viguros sau plesnite bărbătește peste umeri, poantele inerente, privirie furișate evaluativ către ceilalți, ultime reglaje și accesorizări ale bicicletelor, verificarea resurselor de mâncare și tehnice, tot tacâmul...
Se dă startul, prefațat de mesajul cald ca întotdeauna al lui Mihai, care punctează itinerariul, cu ochii ridicați mult către bolta cerească din care stropii de ploaie nu se sfiau să ne dezmierde chipurile, înmuind la propriu hainele și la figurat convingerile.
Cap-compas în direcția clasică - Șelimbar - Cașolt - Cornățel. Bicicliștii se înșiruie cuminți de-a lungul drumului, roțile sfârâie pe asfaltul ud iar schimbătoarele pocnesc scurt și sec conferind cadență deplasării, dialogurile sunt puține iar concentrarea își ocupă locul specific în uniunea bicilist-bicicletă. Se aud inerentele mesaje de deplasare “la stânga!”, “atenție mașina!”, “peste pod și apoi la dreapta!” și totul este așa cum trebuie. Poate doar vremea s-ar fi putut arăta mai binevoitoare.....dar, eh, nu-i bai, pentru că, nu-i așa, unde e doza de adrenalina și unde este spiritul de aventură evocat mai sus dacă soarele ar fi fost agățat în mijlocul văzduhului iar drumul drept ca-n palmă așternut înainte?!
Odată ajunși în Cornățel, un prim punct de referinta al traseului, acesta s-a dovedit a fi și locul de scindare a grupului de cicloturiști în cicliști și turiști. O parte fiind deja prestabilit ca vor rămâne la Brunch-ul organizat acolo (plin de miresme îmbietoare, ambient câmpenesc și participanți încântați), o altă parte profitând de readucerea la viață a Mocăniței au lăsat bicicletele și au trăit experiența călătoriei de aproximativ 40 de minute cu frumoasa și pitoreasca garnitură care a pufăit pe liniile înguste. Cei mai mulți dintre cicliști au așteptat lângă gara din Cornățel, rezemați în ghidoane și pedale, reluarea traseului.
Traseul s-a reluat întradevăr, dar entuziasmul era binișor înmuiat de ploaia care ne-a fost partener devotat, prieten fidel de-a lungul călătoriei și o bună parte din cei porniți în aventură, fie au rămas în Cornățel sugerând un private-trail mai târziu cu alte puncte de reper (între timp reenergizându-se și rehidratându-se la birtul pus ca orice astfel de locație chiar “în drum”) , o altă fracțiune din grupul inițial a anunțat “capitularea” și întoarcerea spre oraș, în vreme ce restul rămas aritmetic a pornit mai departe conform planului inițial și pradă unei hotărâri de nezdruncinat.
Nucetul liniștit și patriarhal de obicei l-am găsit acum sinistru de pustiu sub cerul plumburiu și sub stropii de ploaie. Cu voce scăzută trebuie recunoscut că până și cei mai înverșunați participanți, cicliști încercați se gândeau cu energie lăuntrică la întoarcerea acasă.
Drumul a continuat spre “sus în deal” de unde s-a sperat și s-a și reușit obținerea unei panorame epice asupra locului de împletire a zonei Hârtibaciului cu Țara Oltului, cu Sacadatele la poalele coborârii și cu “marele râu” desenându-și șerpuitul curs în orizontul mărginit de munții noștri atât de frumoși, cântați de trubaduri de-a lungul epocilor și personificați de poeți în opere inspirate.
În treacăt fie spus, pe tot parcursul traseului, au existat participanți care au dovedit o dăruire apostolică, făcând eroice eforturi pentru a merge mai departe, căpătând nu numai respectul și admirația (ambele vecine cu invidia) celorlalți dar și o experiență care cu siguranță va deveni un punct de referință în tolba cu povești despre biciclit. În această categorie intrând cei care au mărturisit cu inocență specifică adevărului necosmetizat, ca n-au părăsit până la tura asta aleile Subarinilor sau confortabilele trasee ușoare de off-road din împrejurimile Sibiului.
Felicitari! Bravo! Admirație sinceră!
O dată ajunși la punctul vizat, privirile dar și sufletele ne-au fost întradevăr răsplătite cu imaginea-simbol și fiorii care definesc întreaga tură, Țara Oltului marcând orizontul și Podișul Hârtibaciului străbătut, cu note fantastice de science-fiction datorită aburilor ridicându-se din natură sub atingerea ploii pigmentând culorile toamnei de la portocaliul-ocru până la forestierul kaki, cu petice de verde-brotac din jurul luciilor de apă. Uimitor!
Nu cred că este vreun participant la tură care, ajuns aici, obosit, frânt, ud, flămând sau încă în parametri acceptabili și căruia să nu i se fi întipărit în minte imaginea asta fabuloasă.
Totodată, locul a marcat și o reevaluare a resurselor umane, tehnice, tactice, emoționale și motivaționale. În fața noastră se întindea o porțiune de traseu semnificativă prin pădure, pe un single-track de off-road în toată puterea cuvântului (ceea ce se va și dovedi metru cu metru mai ales în prima parte). Punct în care (iarași) o parte s-au declarat pe deplin satisfacuți de tura până în locul cu pricina, alții declarându-se copleșiti de atâtea frumuseți și experiențe încât picioarele le-au cerut insistent repaus contactând prin mijloacele tehnice moderne de comunicare pe cei de-acasă pentru recuperarea lor (din Săcădate care se vedea la o întindere de mână și la un tur de lanț). S-au înregistrat și opinii viguroase, din păcate puține numeric care au reclamat parcurgerea traseu întreg propus inițial, șoptindu-se mai multe nume de localități precum Avrig, Bradu, Sadu, dar care, ca și la exit-poll-urile din lumea urbană nu au înclinat balanța hotărârii generale deja luate “prin pădure, către Cașolț!”
Cei rămași să continue s-au avântat temerar pe traseul, străbătut în urmă cu două săptămâni de o parte din cei prezenți, care și-a arătat ostilitatea în prima porțiune, astfel încât noroiul arătând ca o budincă de ciocolată (însă fără aroma specifică) s-a lipit instantaneu în cantități impresionante pe oameni și biciclete făcând practic imposibilă deplasarea. Spiritul camaraderesc a funcționat însă ireproșabil astfel încât toată lumea a ajutat pe toată lumea la depășirea tronsonului buclucaș, prețul plătit fiind însă o și mai cruntă zdruncinare a entuziasmului. Apoi, după o porțiune de coamă de deal înierbată (termen folosit în sens strict literar întrucât era mai degrabă vorba de o mlaștină) ne-am năpustit prin pădurea tânără care ne-a răsplătit cu un traseu ceva mai ciclabil și cu o viteză de deplasare care ne-a recompensat mersul pe brânci din partea de început. La pachet am primit din partea naturii, culori într-o varietate și o combinație cum numai Ziditorul poate picta, un aer curat cum probabil numai la facerea lumii a mai fost, suflete înalte cum numai în contact cu Mama Natura poți atinge.
Am revenit în zonele populate, unde ne-am regrupat “la fântână”, un loc unde oameni și animale se adapă, iar bicicliștii își potolesc și setea și bătăile inimii și încearcă (zadarnic) să spele mecanismele bicicletelor năclăite într-un hal-fără-de-hal.
Râsete crispate, suspine și oftaturi inerente, dar spirit împlinit. Continuăm spre Sibiu ca spre o Mecca pe traseul de retur, zburând efectiv peste pajiști, linia Mocaniței, ciurde și pe lângă însuși Hârtibaciul curgător pedalând cu râvnă, cu îndârjire cu patima învingătorului propriului ego, brutalizând comenzile bicicletelor, colapsând frânele în viraje strânse, sodomizând anvelopele și atingem liziera civilizației undeva în jur de 16.30. Mai facem o haltă în Șelimbăr unde ne declarăm multumiți de tură, facem o poză-două de grup, cu zâmbete matrimoniale pe chip, umeri cuprinși de brațe în semn de uniune și luăm fiecare destinația aleasă în funcție de locul de domiciliu sau punctul terminus.
Epilog
Tura asta a fost fascinantă. Nu că altele nu au fost sau altele nu vor mai fi. Oricum s-a luat hotărârea reeditarii ei neapărat undeva în noiembrie când vremea va fi mai bună sperăm. A fost fascinantă pentru ca s-a “lasat” mai greu descoperită, s-a dovedit îndărătnică ca o capră ciupită de tăuni, însă totodata a exercitat un magnetism, o chemare lăuntrică care a făcut spiritul să vibreze, să se încordeze. Iar dacă ar fi să definesc într-un sigur cuvânt tura asta, așa cum am spus și la început, “SPIRIT” ar fi acesta. Prin Spirit întelegând absolut totul, tot ce a fost în fiecare din noi, tot ce a simțit fiecare, tot ce am străbătut, am întâlnit și am văzut de-a lungul ei.
Post scriptum
Vor fi cu siguranță și păreri, considerate aprioric avizate care vor spune ca tura a fost lejeră, că se putea mai mult, or din contră că a fost un fiasco, o plimbarică în condiții meteo dubioase (de parcă vremea ar putea fi un panou adus de Tură-în-Natură și expus după bunul plac la fiecare eveniment organizat). De remarcat numărul dar mai ales abnegația și energia participării la eveniment a unui număr destul de mare de fete, care nu s-au lăsat mai prejos decât cei mai înfocați bicicliști.
Așadar Tura în Natură pe traseul ales a însemnat ca de fiecare dată întâlnirea Turei cu Natura, din plin savurate, simțite și împărtășite între toți participanții.
Mă bucur că am fost și eu în această aventură și le așptept pe celelalte cu viu interes, căutând neobosit “spiritul” a ceea ce este fiecare tură.
Cicloturistul Bogdan
