Tura in natura in jurul lacului Sf Ana (Triatlon)

Singurul lac din țara noastră format într-un crater al  unui vulcan, lacul Sfânta Ana din județul Harghita,  a găzduit sâmbătă (13.07) campionatul național de triatlon Xterra. Pentru cei mai puțin familiarizați triatlonul este o disciplină sportivă formată din 3 probe (de unde și denumirea), și anume înot, bicicletă și alergare, ultimele două pe teren accidentat.

Asociația Tură în Natură Sibiu a fost reprezentată la acest concurs de Răzvan Morariu și Diana Voinescu care au fost susținuți de un grup consitent de prieteni. Cei doi sportivi reprezentanți ai asociației noastre nu au lăsat această ocazie să le scape și s-au luat la trîntă, la propriu și la figurat, cu cei mai cei, triatleți de la noi din țară. Cadrul natural este de o frumusețe deosebită dar cu mari diferențe de nivel ceea ce a făcut ca, concursul să fie unul reușit din punct de vedere al tehnicității sale. Trebuie menționat că pe lîngă Răzvan s-au mai aliniat la start încă 2 sportivi , Coco și Ovi, debutanți motivați în acest sport minunat.  Prietenele lor respectiv, Corina și Ale, împreună cu Diana au format echipa “Power Puff Girls” și au participat la proba dedicată fetelor.

 Startul s-a dat prin proba de înot, urmând să se facă 2 ture de cîte 500 de metri, chiar pe lacul Sfânta Ana. 300 de oameni au agitat apele reci ale liniștitului vulcan. Norii de mâl care aduceau aminte de fumul de cenușă din vremea activă a craterului se iveau de sub apă. Timpul se scurge încet, primii concurenți ieșind deja pentru completarea unui tur. Amețiți de la efort și de la schimbare poziției din orizontal în vertical se aleargă spre prima zonă de tranzit. Participanții încalecă bicicleta în grabă și parcă începe un nou concurs. Traseul urcă prima dată pe asfalt și pe urmă pe un forestier, înconjurând un alt crater vulcanic  care se află în aria protejată din această zonă. Urmează câteva urcări și coborâri destul de tehnice, iar după 24 de km vine partea cea mai grea, alergarea.

După a doua tranziție , mușchii sunt pedepsiți cu o urcare abrubtă pe care numai cei mai buni reușesc să o alerge, pentru restul muritorilor de rând, mersul fiind singura opțiune.  Încă o priveliște minunată de pe buza fostului crater după care urmează o coborâre amețitoare dar foarte alergabilă datorită terenului moale,  se mai înconjoară o dată lacul și finișul așteaptă împreună cu un bine meritat Gulaș și o bere.
Per total a fost o cursă frumoasă, în care echipa fetelor Tură în Natură s-au clasat pe un meritoriu loc 3 la ștafetă.
Mulțumiți de concurs și de vremea frumoasă concurenții sau întors la cabanele pe unde erau cazați pentru o binemeritată odihnă.

Tură în Natură a mai bifat un concurs într-u cadru magnific din țara noastră.

Aici se găsește și un mic reportaj despre concurs.